Medicina și astronomia la geto-daci

Medicina și astronomia la geto-daci

Medicina și astronomia la geto-daci

Din păcate, întrucât ritul funerar principal în cazul dacilor era cel de incinerare, specialiştii moderni au la dispoziţie un volum mic de material de cercetare reprezentat de  rămășițe umane neafectate de foc, care să îi poată ajuta la efectuara unor analize detaliate cu privire la tipurile de boli specifice zonei la acea vreme și, mai ales, modul în care medicii daci își tratau pacienții. Prin urmare, în acest domeniu ne rămân ca surse de informare cu precădere izvoarele literare lăsate de autorii antici sau diversele supoziții născute în urma analizei listelor de plante medicinale utilizate de daci.

Cele mai multe informații privind cunoștinţele de medicină ale dacilor ne parvin de la autorii greci. Platon, în lucrarea Charmide, îi atribuie lui Socrate unele afirmații despre medicii traci ai lui Zamolxis „care credeau că tot așa cum nu se cuvine să încercăm a vindeca ochii fără a fi vindecat capul, tot așa nu trebuie să tămăduim capul fără a ține seama de trup, cu atât mai mult nu trebuie să încercăm a vindeca trupul fără a încerca să tămăduim sufletul”.

Afecțiunile erau tratate în funcție de specificul și localizarea lor, în acest sens medicii daci utilizând o serie întreagă de leacuri și plante medicinale. Medicul grec Dioscoride (De materia medica, II – IV) reproduce 35 de denumiri de plante medicinale din limba dacă la care Pseudo-Apuleius (în lucrarea Herbarius) mai adaugă 14. Dintre acestea amintim câteva, împreună cu denumirile actuale din limba română: ionitis și sopitis (aconit, curcubețică, omag, omag-veninos, mărul-lupului), anoupsi (bucățel), anuspe (iarba-câmpului), atilia (arierel), azila (arațel), udacila (boroanță), bles (știr), blis/blita (talpa-gâștii), kerkeraphron (ceapa-ciorii), boudalla/boudathla (limba boului), dacina (dedițel), polpoloum/polpoum/polpum (mărar), periborasta (brusture), kourionnekoum (rodul-pământului), absentium/apsenthion/bitumen/bricumum/nitumen/titumen/zired/zonusta/zouoste/zuste (diverse specii de pelin), fithofdedela (fereguță), croustane (crucea-voinicului), dzena/zena (cucută), tutastra (lubeniță/pepene verde), kotiata (meișor roşu), skiara/skiare/skithe (scai/scaiete/scaius), amalusta (milostiva), dieleia/dieleian (măsalar/măselariță), salia (anason), laca (iarbă-grasă), kardama (broscariță), kallipetalon (cinci-degete), dracor (rozmarin), mantia (mur), mizela (cimbrișor).

Rolul și prepararea plantelor medicinale sunt cunoscute pe teritoriul nostru din cele mai vechi timpuri

Pe baza informațiilor care ne-au parvenit de la cei doi autori antici amintiți se pot stabili și o serie de afecțiuni în cazul cărora erau utilizate plantele de mai sus – și nu numai. Astfel, acestea, după specific, în stare pură sau preparate în rețete mai complexe, aveau rol hemostatic, diuretic, antiasmatic, purgativ (de exemplu, Cinuboila), antihemoragic, cicatrizant (Chodela), calmant (Dileina) sau astringent (Coadama). Cu ajutorul plantelor erau tratate şi ulcerațiile, afecțiunile căilor respiratorii superioare, dar și ale rinichilor sau vezicii urinare. Skiara, de pildă, era utilizată în cazul mușcăturilor de câine sau de șarpe, iar Caropithla avea, printre altele, rol afrodisiac. De precizat că unele dintre plantele cu rol curativ utilizate de daci au și astăzi aceleași întrebuințări în farmacia modernă.

Un rol extrem de important în tratarea afecțiunilor de orice tip îl aveau descântecele și vrăjile, elemente care contribuiau la îndepărtarea influențelor malefice. Acestea erau cunoscute și practicate mai ales de femei, după cum relatează Arian, în Fragmente, III. De asemenea, izvoarele termale erau cunoscute și utilizate de daci pentru tratarea anumitor afecțiuni ale sistemului osos și circulator. Dintre ele putem aminti izvorul de la Geoagiu cunoscut în antichitate cu numele de Germisara.

În același timp, după cum relevă sursele literare, dar și descoperiri ale unor arheologi, precum Ion Horațiu Crișan, Constantin Daicoviciu sau Radu Vulpe, strămoșii noștri cunoșteau și aplicau tehnici avansate de chirurgie; o dovadă în acest sens o reprezintă mai multe obiecte specifice descoperite pe teritoriul locuit de daci şi utilizate, printre altele, la efectuarea unor trepanații craniene. Craniul descoperit la Poiana, de pildă, demonstrează practicarea unor astfel de intervenții chirurgicale.

La fel, trusa medicală descoperită la Sarmizegetusa Regia care conținea, printre altele, o tabletă medicamentoasă din cenușă de la vulcanii mediteraneeni, cenușă folosită ca absorbant pentru răni, arată un grad avansat al practicii medicinei pe aceste meleaguri. Efectuarea unor intervenții chirurgicale elaborate ar putea fi demonstrată și de descoperirea unor instrumente specifice, precum bisturiu, birici, sondă (cu rol în extragerea corpurilor străine din organism), pensetă, cârlige (pentru ridicarea marginilor unor plăgi) și spatulă (Poiana, Brad, Sarmizegetusa Regia). Pentru păstrarea sau transportul lichidelor cu rol curativ erau utilizate recipiente din ceramică, os, piatră, sticlă, lemn şi piele.

Geto-dacii au excelat și în ce privește cunoștințele de astronomie. Calendarul utilizat de aceștia însuma 365,242197 de zile, în timp ce anul astronomic stabilit în perioada modernă a fost calculat la 365,242198 de zile, astfel că eroarea, raportată la vremurile despre care vorbim, este una aproape nesemnificativă. De altfel, calendarul dacic era mult mai precis decât cel iulian, utilizat de romani. Eroarea calendarului dacic era de 1,78 zile la 34 de ani, adică 1h 15’ 3’’ pe an, în timp ce calendarul roman avea o eroare de 6h 48’ 46’’ pe an.

Sanctuarele Sarmizegetusei Regia aveau atât rol religios, cât și în calculele astronomice

De la Strabon (Geografia, VII, 3, 5) ne-au rămas primele relatări cu privire la practicile astrologice și astronomice ale geto-dacilor. Acesta povestește cum: „Astfel se spune că un oarecare get, numit Zamolxe, a fost sclavul lui Pitagora. De la filosof a obținut oarecare informații despre fenomenele cerești, în timpul peregrinării sale în Egipt. Întors în patrie, Zamolxe a dobândit respectul cârmuitorilor și pe cel al poporului, ca tălmăcitor al fenomenelor cerești. În cele din urmă a izbutit să-l convingă pe rege să și-l facă asociat, ca pe un om care avea însușirea de a dezvălui voința zeilor”. Un alt autor grec, Herodot (Istorii, IV, 96), susține, cu mult timp înainte de Strabon, că Zamolxis nu a fost sclavul lui Pitagora, ci că a trăit înaintea acestuia cu mult timp.

Cunoștințele avansate de astronomie ale dacilor sunt confirmate și de istoricul Iordanes. Potrivit acestuia, dacii știau raportul dintre diametrul Soarelui și cel al Pământului și cunoșteau în amănunt mișcările stelelor, ale planetelor din sistemul nostru solar, dar cercetau și orbitarea Lunii în jurul Pământului, precum și efectul acestui satelit natural asupra planetei noastre. Același autor relatează şi că multe cunoștinţe despre astronomie,

 » sursa: www.1859.EU

Autor:redactia