Ce reguli are dieta pe care o ține Andreea Marin?

Andreea Marin s-a apucat de o nouă dietă după sărbători. Aceasta a ales să aibă un stil de viață sănătos, dar își dorește și să slăbească.

Prin postările sale în social media încearcă să împărtășească cu urmăritorii ei toate secretele pe care le are, pentru a te simți și a fi sănătos.

„Cinci mese pe zi, fără prăjeli, sosuri, fast food – mă feresc de el ca de ciumă – ultima masă la 7 seara. Carbohidraţi, pâine, orez, paste făinoase doar până la ora 14:00. Fructe şi legume proaspete în fiecare zi, dar la distanţă de mese. Atenție, fructe şi legume fără hormoni, fără toxine! Încercaţi să alegeţi ceea ce vine de a ţară şi nu e tratat chimic. Doi litri de apă pe zi. Paharul cu apă pe birou a înlocuit covrigeii şi alunele. Sare cât mai puţină, zahăr deloc, e bună şi mierea, nu prea des…

Gimnastica de dimineaţă, 6 zile pe săptămână. Eu m-am convins că nu se moare din asta. Recunosc, m-am zvârcolit destul înainte să încep. Cel mai greu mi-a fost să mă trezesc cu o oră mai devreme. Dar am uitat ce a fost mai dificil, pentru că acum pur și simplu nu înţeleg viaţa fără mişcare, fără sport. Trebuie să recunosc că am avut momentele mele de cădere, recidivele mele, dar important este când simţi că scapi controlul să îţi permiţi şi excepţii, după care să nu uiţi să reechilibrezi balanţa.

Voi avea tăria să mă ridic acum din pat? Voi sări peste ora de aerobic sau mă voi ţine de program, aşa cum mi-am promis aseară? Cât voi mai rezista să trec pe lângă cofetărie fără să-ntorc capul spre vitrină? O să încetez vreodată cu văicăreala? Da, sigur, o să vină ziua în care o să spuneţi: Sunt un alt om. Şi nu doar pentru că arăt mai bine, ci pentru că m-am împăcat cu mine însămi’, a mărturisit Andreea Marin într-o postare pe pagina ei personală de Facebook.

Sursă text: viva.ro

Sursă foto: pagina de Facebook – Andreea Marin

Autor:Echipa